37 de străini au primit refuz la intrarea în Republica Moldova

37 de străini au primit refuz la intrarea în Republica Moldova
EnglishFrançaisРусский

În ultimele 24 de ore, peste 83 700 de persoane și aproape 14 800 de mijloace de transport au traversat frontiera de stat a Republicii Moldova, potrivit datelor prezentate de Poliția de Frontieră.

Instituția anunță că, în intervalul de raportare, prin punctele de trecere au fost înregistrate 83 735 de traversări ale persoanelor și 14 735 de traversări ale mijloacelor de transport.

Cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 25 858 de traversări de persoane, urmat de Leușeni – 9 494, Sculeni – 7 097, Otaci – 6 097 și Palanca – 6 030 de traversări.

Totodată, pe sensul de intrare în Republica Moldova, 37 de cetățeni străini au primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat.

În aceeași perioadă, Poliția de Frontieră a înregistrat 35 de încălcări, dintre care trei cazuri de traversare ilegală a frontierei de stat, două cazuri de folosire a documentelor false, patru încălcări ale regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova, 11 încălcări ale regimului frontierei și alte 15 abateri.

Pentru a evita aglomerația în punctele de trecere, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor și călătorilor să utilizeze rute alternative. Astfel, pentru Leușeni-Albița sunt recomandate punctele Leova-Bumbăta și Cahul-Oancea, pentru Sculeni-Sculeni – Costești-Stânca și Lipcani-Rădăuți Prut, iar pentru Palanca-Maiaki-Udobnoe – punctul de trecere Tudora-Starokazacie.

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să verifice din timp situația din punctele de trecere și să manifeste răbdare și respect față de personalul aflat la datorie și ceilalți participanți la trafic.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share