DOC Formațiunea lui Șor propune o serie de măsuri fiscale și sociale, în sprijinul populației și refugiaților ucraineni

EnglishFrançaisРусский

Primirea în școlile și grădinițele din Moldova a copiilor refugiaților ucraineni, scutirea de la plata TVA pentru reprezentanții industriei HoReCa care ajută refugiații, precum și reducerea cotei accizelor pentru importul carburanților standard. Sunt doar câteva dintre măsurile propuse de către Partidul „ȘOR” Comisiei pentru Situații excepționale a Republicii Moldova, în contextul crizei din regiune.

Potrivit unei scrisori semnate de secretarul fracțiunii Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, au fost propuse o serie de măsuri fiscale și sociale, menite să sprijine populația, mediul de afaceri, dar și refugiații care ajung în țara noastră din Ucraina.

Astfel, prin derogare de la normele legislației în vigoare, a fost propusă examinarea posibilității primirii în instituțiile de învățământ școlare și preșcolare a copiilor refugiaților ucraineni, fără să treacă procedura standard de înmatriculare. Copiii ar urma să fie primiți doar în baza unei cereri a unuia dintre părinți sau a unui tutore, precum și prin prezentarea unor acte care să confirme identitatea acestora. Totodată, a fost propus ca agenții economici care importă bunuri de importanță socială să fie scutiți de la plata TVA.

„Propunem, să fie elaborat unui mecanism de scutire de la plata TVA pentru agenții economici, care fac parte din industria HoReCa, pentru agenții economici care desfășoară activități de comerț cu ridicata și amănuntul, precum și pentru agenții economici care oferă servicii gratuite sau la preț redus refugiaților din Ucraina. De asemenea, bunurile și/sau serviciile de mai sus, furnizate gratuit, ar trebui să fie considerate cheltuieli deductibile și să nu fie impozitate. Scutirile fiscale de mai sus nu trebuie aplicate și pentru produsele supuse accizelor”, se arată în scrisoarea Partidului „ȘOR”.

De asemenea, reprezentanții formațiunii cer, prin derogare de la prevederile legislației fiscale și vamale, precum și a legii privind piața produselor petroliere, să fie redusă cu 50 la sută cota accizelor pentru importul produselor petroliere de tip standard. Acest lucru va duce la micșorarea substanțială a prețurilor la produsele petroliere și va lua de pe umerii agenților economici o grea povară financiară.

„În contextul crizei din regiune și a conflictelor armate de la graniță, Republica Moldova trebuie să ia un șir de acțiuni anti-criză. Măsurile descrise mai sus au drept scop oferirea unui sprijin real pentru toată populația Republicii Moldova, cât și pentru cetățenii ucraineni, care, fără voia lor, trebuie să fugă din țara lor, în căutarea unui sprijin. Cetățenii moldoveni au demonstrat până acum cât de solidari pot fi, iar statul trebuie să facă și el un pas în întâmpinarea tuturor celor care vor să le întindă o mână de ajutor prietenilor noștri din Ucraina”, se mai arată în scrisoare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share