Lupta pentru securitatea Republicii Moldova și pentru păstrarea noastră ca stat se duce acum, prioritar, pe frontul din Ucraina. Zilnic mor sute de patrioți ucraineni, pentru a nu admite ca armata rusă să ajungă în Moldova, așa cum ne-au amenințat de multe ori diferite voci de la Moscova. Conducerea de la Chișinău a anunțat diferite măsuri pentru a contracara pericolele la adresa securității naționale, creează mecanisme și instituții noi de luptă împotriva elementelor războiului hibrid și a aderat la mai multe sancțiuni internaționale în adresa statului agresor, Federația Rusă.
În timp ce conducerea Serviciului de Informații și Securitate se laudă cu „destructurarea unei rețele de agenți” ai Rusiei în țara noastră, din care face parte și un cetățean moldovean, pe teritoriul Moldovei prosperă una dintre cele mai mari companii rusești, care aduce anual miliarde în bugetul Federației Ruse, bani care se duc la finanțarea războiului din Ucraina. E vorba de gigantul rus Lukoil, care are benzinării la fiecare colț în Moldova, de unde suge banii, care ajung, în final, să fie sursa înarmării statului agresor – Rusia.
În loc să numere chiloții din garderoba bașcanului Irina Vlah, pe care o numesc „agent rusesc sub acoperire”, guvernarea și presa independentă ar fi cazul să se întrebe cum e posibil să prospere în țara noastră o afacere rusească, cu mii de angajați și cifră de afaceri care se ridică la câteva miliarde de lei pe an. Oare această companie mare, cu capital rusesc, nu reprezintă un pericol la adresa securității naționale a Republicii Moldova? Sau miliardele de lei pe care îi plătesc anual cetățenii moldoveni acestei companii cu capital rusesc, nu este o finanțare indirectă a agresiunii militare împotriva țării noastre vecine, Ucraina? Ori trebuie să admitem că, din cele câteva miliarde de lei, veniți prin pompele benzinăriilor acestei companii cu capital rusesc, se găsesc și suficiente resurse pentru a „unge ochii” tuturor celor care ar trebui să vadă esența problemei, să vorbească și să ia decizii? Nu avem cum să știm acest lucru, deși admitem că la instituțiile statului, cum ar fi SIS, CNA, procuraturi diferite, sunt zeci și sute de pagini cu informații despre activitatea acestei companii.
Câte contracte are compania Lukoil-Moldova cu diverse instituții publice? Câți bani din bugetul instituțiilor statului ajung în buzunarul companiei cu capital rusesc? Șirul întrebărilor incomode poate continua. Însă, deocamdată e tăcere mută inexplicabilă pe acest subiect.
În România, partenerul nostru strategic și Țara soră, Lukoil vrea să vândă toate benzinăriile și rafinăriile pe care le dețin. Deja ar exista și o înțelegere prealabilă cu compania kazahă KMG, care deține compania Rompetrol, să preia proprietatea companiei rusești. Însă în Republica Moldova toți tac și se fac că nu văd potențialul pericol de sub nasul propriu. Cât timp ne vom mai preface că nu vedem și nu conștientizăm gravitatea acestei situații? Sau poate e cazul să întrebăm ce cred vecinii noștri din est și din vest, ucrainenii și românii, ce cred despre înflorirea afacerii Lukoil în Republica Moldova? Ori poate e timpul deja să punem tema mai tranșant, despre oportunitatea prezenței acestei afaceri rusești în țara noastră?!
Chiar dacă politicienii de la guvernare tac, cum e posibil de explicat tăcerea altor forțe politice pro-europene pe subiectul gigantului rusesc din Republica Moldova?
La acest subiect, o să revin cu mai multe informații.