ASP a înregistrat schimbarea denumirii PAD în ALDE

EnglishFrançaisРусский

ALDE a obținut modificarea în lista partidelor politice din Republica Moldova la data de 21 august 2023. Formațiunea politică este condusă de Arina Spătaru, deputat în Legislatura a X-a. Anterior, ALDE avea denumirea PAD, liderul fiind Mihai Godea.

“ALDE își asumă rolul de catalizator în consolidarea unei forțe politice pro-europene autentice, care să readucă Republica Moldova în albia legalității, prosperității și democrației. Așa cum am anunțat anterior, ALDE va participa plenar la alegerile locale din toamna anului 2023, iar în acest proces vom promova oameni și echipe competente, care vor demonstra capacitate pentru realizarea schimbărilor așteptate de toți cetățenii”, a menționat președintele ALDE, Arina Spătaru.

ALDE, cu denumirea nouă, a reapărut pe scena politică din Republica Moldova pe 5 august 2023, în urma congresului al III-lea al Partidului Acțiunea Democratică, care a operat modificările corespunzătoare la statutul și programul politic, inclusiv a fost schimbată denumirea formațiunii în Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

ALDE se declară un partid de centru-dreapta din Republica Moldova, cu vocație europeană și doctrină liberal conservatoare modernă.

Amintim că Alianța Liberalior și Democraților pentru Europa susține că nu recunoaște și nu este asociat cu formațiunea condusă de Arina Spătaru.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share