VIDEO Renato Usatîi susține că a obținut proiectul hotărârii privind tariful la gaz: Vor spune „NU” la 740 de mii de cetățeni

EnglishFrançaisРусский
Screenshot

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că instanța de judecată va respinge cererea de a aplica tarife mai mici la gazele naturale pentru consumatorii finali, aprobate în data de 7 iunie 2023, cu efect retroactiv – începând cu 1 februarie 2023.

În cadrul unei intervenții live, Usatîi a declarat că două hotărâri judecătorești au fost scrise la Președinție, „de către Sirioja”, iar magistratul urmează să decidă pe care o va pronunța.

„Prima variantă pe care Sirioja i-a dat judecătorului este că cererea se respinge ca inadmisibilă, iar a doua variantă – se respinge ca neîntemeiată”, a declarat Usatîi.

Liderul Partidului nostru a venit cu un apel către judecătorul, care urmează să pronunțe decizia: „Demonstrați, onorată instanță oamenilor, că în Moldova pot decurge lucrurile altfel. Nu deveniți sluga lor. Ei vor pleca”.

În 2023, Partidul politic „Partidul Nostru” a acționat în judecată Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) și a cerut ca tarifele noi, mai mici, la gazele naturale pentru consumători finali aprobate pe data de 7 iunie și publicate pe 8 iunie 2023, să fie aplicate cu efectul retroactiv – începând cu 1 februarie 2023. Vineri, pe 19 aprilie, la ora 10:00, judecată urmează să se pronunțe pe marginea acestei cereri.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share