O femeie din România, în vârstă de 30 de ani, a fost arestată la Viena, fiind suspectată că a înșelat un bărbat din Austria cu aproximativ 790 000 de euro, după ce s-a dat drept partenera lui și a simulat o relație amoroasă pentru a obține bani, informează telegraph.md, cu referire la Antena3 CNN.
Potrivit presei austriece, femeia l-a contactat pe bărbat prin intermediul unei platforme de socializare în anul 2024 și, după ce a câștigat încrederea acestuia, l-a convins să îi transfere sume importante de bani, sub pretextul unor investiții și al unor împrumuturi.
Conform anchetatorilor, suspecta i-ar fi spus victimei că intenționează să investească într-un salon de înfrumusețare și într-un proiect rezidențial. Ulterior, aceasta a solicitat bani și pentru a acoperi presupusele cheltuieli legate de divorțul de partenerul său.
Cei doi urmau să se întâlnească din nou joi, într-un bar din cartierul Leopoldstadt din Viena. Însă, înainte de întâlnire, femeia a fost reținută în baza unui mandat de arestare emis de procurori.
După intervenția ofițerilor Unității Speciale pentru Combaterea Criminalității Stradale, suspecta a fost plasată în arest preventiv, iar ancheta în acest caz continuă.



