ACTUALIZARE Armata rectifică informația despre drona căzută la Copanca. Focosul nu a explodat la impactul cu solul

ACTUALIZARE // Armata rectifică informația despre drona căzută la Copanca. Focosul nu a explodat la impactul cu solul
EnglishFrançaisРусский

Armata Națională a rectificat informațiile comunicate anterior în cazul dronei de tip Gheran-2 (Shahed-136) căzute în satul Copanca, raionul Căușeni. Potrivit specialiștilor militari, la impactul cu solul nu a explodat partea de luptă a dronei, ci s-a produs doar explozia cauzată de impact și inflamarea combustibilului din rezervor.

Specialiștii din Batalionul Geniu „Codru”, care au examinat aparatul de zbor, au stabilit că acesta este o dronă rusească de tip Gheran-2. În urma impactului cu solul și a incendiului provocat de combustibilul din rezervor, aripile și partea posterioară a dronei au fost distruse.

Cu toate acestea, partea de luptă a rămas conectată la sistem și nu s-a detonat. Potrivit geniștilor, drona este echipată cu o încărcătură explozivă de aproximativ 40 de kilograme, cu schije, care urmează să fie detonată în condiții de maximă siguranță. Aparatul de zbor cântărește 248,2 kilograme.

Inițial, Armata Națională anunțase că obiectul zburător „a explodat” în zona localității Copanca, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina.

Autoritățile reiterează apelul către cetățeni să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte, să nu le atingă și să nu le deplaseze. În cazul depistării unor astfel de obiecte, oamenii sunt îndemnați să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să apeleze Serviciul 112.

Total
0
Shares
1 Informație relevantă

Puteți comenta pe Facebook.

 
Total
0
Share