Noul premier al Ucrainei l-a felicitat pe Vasile Tofan pentru învestirea în funcție

Noul premier al Ucrainei l-a felicitat pe Vasile Tofan pentru învestirea în funcție
EnglishFrançaisРусский

Noul prim-ministru al Ucrainei, Serhii Korețki, l-a felicitat pe Vasile Tofan cu ocazia învestirii în funcția de premier al Republicii Moldova și și-a exprimat disponibilitatea de a consolida cooperarea dintre cele două state.

„Felicitări sincere lui Vasile Tofan și noului Guvern al Moldovei. Numirea dumneavoastră în funcția de prim-ministru reflectă angajamentul continuu al Moldovei față de instituții democratice puternice și față de viitorul nostru comun în Uniunea Europeană.

Aștept cu interes să colaborăm îndeaproape cu Guvernul dumneavoastră pentru aprofundarea parteneriatului nostru, extinderea cooperării transfrontaliere, consolidarea rezilienței energetice, precum și îmbunătățirea conectivității dintre țările noastre.

Vă doresc mult succes în această importantă nouă responsabilitate”, a scris Serhii Korețki pe platforma X.

Premierul Vasile Tofan și membrii Cabinetului de miniștri au depus astăzi jurământul de învestire. Ceremonia a avut loc în prezența Președintei Maia Sandu și a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la sediul Președinției Republicii Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×