Vremea va fi în general frumoasă în Republica Moldova în perioada 25–27 iulie, iar temperaturile vor crește treptat, ajungând până la +33 de grade Celsius la începutul săptămânii viitoare.
Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil, iar presiunea atmosferică se va menține în limite normale pe întreaga perioadă.
Pe 25 iulie, local în nordul țării, iar pe 27 iulie, izolat, în orele amiezii, sunt prognozate ploi slabe de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice.
Vântul va sufla din nord-vest, cu intensitate slabă până la moderată.
Temperaturile minime nocturne vor oscila între +11 și +17 grade Celsius, în timp ce maximele diurne vor crește treptat de la +23…+28 de grade la începutul intervalului până la +28…+33 de grade pe 27 iulie.



