Prețul gazului pe bursa europeană a crescut cu peste 36% în două săptămâni, ajungând la 63,5 euro/MWh

Prețul gazului pe bursa europeană a depășit 61 euro/MWh
EnglishFrançaisРусский

Prețul gazului natural tranzacționat pe bursa europeană a continuat să crească și la finalul acestei săptămâni, ajungând la 63,50 euro/MWh în 24 iulie, față de 61,90 euro/MWh în ziua precedentă. Evoluția este invocată de Energocom drept unul dintre argumentele care stau la baza solicitării de ajustare a tarifelor la gazele naturale.

În ultimele două săptămâni, cotațiile au urcat de la 46,58 euro/MWh, înregistrate la 7 iulie, la 63,50 euro/MWh în 24 iulie. Creșterea este de 16,92 euro/MWh, echivalentul unei majorări de aproximativ 36,3%.

Potrivit companiei, piața europeană este influențată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, de riscurile privind transportul gazului natural lichefiat (LNG) prin rute maritime strategice, inclusiv Strâmtoarea Hormuz și Marea Roșie, precum și de reducerea fluxurilor de LNG către Europa.

Un alt factor care pune presiune asupra prețurilor este concurența tot mai mare pentru gazul natural lichefiat pe piața mondială. Energocom menționează că prețurile de referință din Asia și Statele Unite au crescut începând cu 13 iulie, iar exporturile din Qatar sunt afectate de incertitudinile din regiune. Totodată, livrările de LNG către Europa de Nord-Vest s-au menținut sub media ultimelor 30 de zile, în contextul pregătirilor pentru sezonul rece.

În acest context, Energocom susține că cererea de ajustare a tarifelor are la bază evoluția costurilor reale de achiziție, volatilitatea ridicată a cotațiilor internaționale și necesitatea acoperirii obligațiilor de furnizare. Compania afirmă că măsura urmărește alinierea tarifelor la condițiile actuale de piață și menținerea capacității de a contracta volumele necesare de gaze naturale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share