Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la ajutorul de stat, care prevede armonizarea legislației naționale cu normele Uniunii Europene și introducerea unor mecanisme noi de monitorizare și control.
Documentul, elaborat de Consiliul Concurenței, urmărește crearea unui mediu concurențial echitabil, prevenirea distorsiunilor pe piață și eficientizarea modului de acordare a ajutoarelor de stat.
Proiectul introduce proceduri aplicate în statele UE, inclusiv prenotificarea, notificarea simplificată, evaluarea ex-post a schemelor de ajutor de stat, precum și mecanisme de monitorizare și recuperare a ajutoarelor considerate ilegale sau incompatibile.
Potrivit noilor prevederi, furnizorii de ajutor de stat vor putea solicita consultări prealabile cu Consiliul Concurenței, acestea având caracter voluntar și confidențial, pentru clarificarea compatibilității măsurilor de sprijin propuse.
Pentru creșterea transparenței, Consiliul Concurenței va publica informații despre ajutoarele de stat individuale acordate, a căror valoare depășește echivalentul a 100 000 de euro.
Totodată, va fi creat Registrul central al ajutoarelor de minimis, care va face parte din Sistemul Informațional Automatizat „Registrul Ajutoarelor de Stat” și va permite evidența centralizată a sprijinului financiar acordat întreprinderilor.
Conform proiectului, o întreprindere va putea beneficia, într-o perioadă de trei ani, de ajutor de minimis în valoare de până la 300 000 de euro. Pentru serviciile de interes economic general plafonul va fi de 750 000 de euro, iar pentru sectorul agricol – de 50 000 de euro.
Documentul stabilește și proceduri pentru investigarea ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv, precum și posibilitatea contestării în instanță a deciziilor emise de Consiliul Concurenței.
Proiectul de lege urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.



