Un băiat de 15 ani, diagnosticat cu ciroză hepatică decompensată, a beneficiat de un transplant hepatic de la un donator viu, intervenția fiind realizată la sfârșitul lunii iunie de echipele Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutului Mamei și Copilului.
Donatorul a fost o rudă a familiei, un bărbat în vârstă de 43 de ani. Operația a constat în transplantarea lobului drept al ficatului și a fost efectuată de o echipă multidisciplinară formată din chirurgi, anesteziologi-reanimatologi, pediatri și specialiști în terapie intensivă.
Potrivit medicilor, intervenția și perioada postoperatorie au decurs favorabil. După monitorizarea în terapie intensivă, adolescentul a fost transferat în Secția chirurgie hepato-bilio-pancreatică pentru recuperare, iar în prezent se află acasă și urmează tratamentul prescris.
Acesta este al cincilea transplant hepatic pediatric realizat în Republica Moldova.



