CSM a lansat concursul pentru ocuparea posturilor vacante de judecător la curțile de apel

Repetenții vor putea ajunge judecători sau procurori
EnglishFrançaisРусский

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concurs pentru suplinirea posturilor vacante de judecător la Curtea de Apel Centru, Curtea de Apel Nord și Curtea de Apel Sud.

Potrivit CSM, concursul a fost lansat prin Hotărârea nr. 333/21 din 21 iulie 2026 și vizează posturile rămase vacante la data desfășurării probei interviului organizate de Consiliu.

Cererile de participare pot fi depuse până la 24 august 2026, inclusiv, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii sau prin e-mail, la adresa secretariat@csm.md, cu aplicarea semnăturii electronice.

Dosarul de concurs trebuie să conțină: cererea de participare; curriculum vitae actualizat; motivarea personală; certificatul medical privind starea sănătății, dacă valabilitatea celui anterior a expirat.

Conform Legii privind statutul judecătorului, la funcția de judecător al curții de apel poate candida persoana care are o vechime de cel puțin patru ani în funcția de judecător.

Informații suplimentare pot fi obținute la Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×