Agenți speciali ai Biroului Federal de Investigații (FBI) și ai Serviciului de Securitate Diplomatică al SUA s-au întâlnit în această săptămână cu reprezentanții instituțiilor de drept din Republica Moldova pentru a consolida cooperarea în domeniul securității și pentru a combate activitatea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale.
Potrivit Ambasadei Statelor Unite, rețelele criminale folosesc reclame online înșelătoare pentru a viza cetățenii americani și apeluri telefonice nesolicitate pentru a înșela cetățenii Republicii Moldova, punând în pericol securitatea financiară a familiilor de pe ambele maluri ale Atlanticului.
„Mesajul nostru este clar: nu există refugiu sigur pentru operațiunile de înșelăciune. Prin schimb de informații și acțiuni comune de aplicare a legii, Statele Unite și Republica Moldova colaborează pentru a destructura aceste rețele și pentru a-i trage la răspundere pe organizatorii lor”, se arată în mesajul Ambasadei SUA.



