Restricţiile de activitate impuse Partidului Republican „Inima Moldovei” vor expira pe data de 25 septembrie 2026 – a anunțat Irina Vlah, liderul partidului, afirmând că lucrul acesta reiese din decizia Curţii de Apel Chişinău, care s-a pronunțat astăzi pe marginea solicitării Ministerului Justiţiei de limitare a activităţii formaţiunii.
Politiciana a amintit că, cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare din data de 28 septembrie 2025, candidaţii Partidului Republican „Inima Moldovei” au fost excluşi din alegeri, totodată activitatea formaţiunii fiind limitată ca măsură asiguratorie, în baza unor suspiciuni de finanţare ilegală, care ulterior nu s-au adeverit. Comisia Electorală Centrală a efectuat un amplu control financiar al activităţii Partidului Republican „Inima Moldovei”, care a durat timp de opt luni şi care a arătat că finanţarea formaţiunii este perfect legală.
„Partidul Republican „Inima Moldovei” atrage atenţia asupra faptului că şi Comisia de la Veneţia, în avizul său din luna martie a anului curent, a stabilit că un partid nu poate fi exclus din alegeri sau să i se limiteze activitatea doar în baza unor suspiciuni, fără a fi aduse probe concrete. Este regretabil că atât Parlamentul, cât şi Curtea Constituţională au ignorat avizul Comisiei de la Veneţia. Astfel, partidele din Moldova rămân expuse în continuare unor eventuale abuzuri grave, iar unica soluţie care le va rămânea va fi să-şi demonstreze dreptatea în judecată.
Partidul Republican „Inima Moldovei” îşi reiterează şi pe această cale angajamentul de a continua lupta pentru ca Republica Moldova să devină un stat cu adevărat democratic şi de drept, cu o economie dezvoltată şi cu un înalt nivel de trai asigurat cetăţenilor” – a mai spus liderul partidului.





