Joe Biden se va adresa marți Adunării Generale a ONU pentru ultima oară în calitate de președinte al Statelor Unite, cu patru luni înainte de sfârșitul mandatului la Casa Albă, încercând să își pună în valoare moștenirea în politica externă, scrie Agerpres.ro
Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu și dilemele legate de acestea vor continua probabil și după ce SUA vor avea un alt președinte.
Eforturile de până acum ale Washingtonului de a impune un armistițiu în Gaza, în timp ce Israelul este angajat deja într-un alt conflict, cu Hezbollah, nu au reușit. Pentagonul a anunțat luni că va trimite în Orientul Mijlociu efective suplimentare – un număr mic de militari, dar evoluția este remarcată în context de agenția citată.
Reuters reamintește că președinția lui Biden a fost marcată de probleme în politica externă, începând cu invazia rusă în Ucraina din februarie 2022 și până la atacul Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie anul trecut, urmat de ofensiva israeliană în Gaza. Contracararea Iranului – care susține atât Hamas, cât și Hezbollah – și a Chinei au reprezentat de asemenea o preocupare importantă pentru președinte.
Un oficial guvernamental de nivel înalt a afirmat că discursul lui Biden, programat la ora locală 10 a.m. (14:00 GMT), va fi pentru acesta o ocazie de a vorbi despre ceea ce consideră marile realizări din mandatul său și de a afirma că comunitatea internațională trebuie să sprijine Ucraina și că pentru Orientul Mijlociu este nevoie de o soluție diplomatică.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a declarat reporterilor care îl însoțeau pe Biden la New York, la bordul aeronavei prezidențiale Air Force One, că președintele își va prezenta în linii mari “viziunea asupra modului în care lumea trebuie să colaboreze pentru rezolvarea acestor mari probleme și pentru susținerea unor principii fundamentale, cum ar fi Carta Națiunilor Unite”.
Biden așteaptă de asemenea ca omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, să îi prezinte aşa-numitul “plan pentru victorie”, o nouă propunere pentru readucerea păcii în Ucraina; cei doi șefi de stat se vor întâlni joi, la Washington. Un oficial american a afirmat că noul plan este probabil similar în mare măsură celor anterioare, în care Kievul cerea mai multe arme și mai mult sprijin din partea Occidentului.
“Susținem efortul Ucrainei pentru o pace justă, durabilă și cuprinzătoare după acest război. Iar președintele s-a angajat să ofere forțelor armate ucrainene echipamentul de care au nevoie pentru a-și întări pozițiile”, a spus Jean-Pierre.
Discursul lui Biden va fi principalul eveniment de pe agenda sa în timpul celor două zile pe care le va petrece la New York.
Marți, ceva mai târziu, președintele va ține și un discurs despre climă, iar miercuri se va întâlni cu omologul său vietnamez To Lam. Liderul de la Casa Albă și-a manifestat în trecut dorința de a aprofunda relațiile cu Vietnamul, țară cu un rol strategic și de centru de producție în sud-estul Asiei, pentru a contracara Rusia și China, cu care guvernul de la Hanoi menține de asemenea legături.
Indiferent cine va fi succesorul lui Biden – republicanul Donald Trump sau vicepreședintele democrat Kamala Harris – Ucraina și Rusia, Gaza, Iranul și China vor reprezenta în continuare probleme pentru Statele Unite, apreciază Reuters.
Harris are o abordare a politicii externe foarte similară cu a lui Biden, deși a folosit un ton mai dur în legătură cu zecile de mii de morți palestinieni și criza umanitară din Gaza devastată de aproape un an de asaltul israelian.
Trump promovează tendințe mai izolaționiste, este mai puțin entuziast în privința sprijinului pentru Ucraina în efortul de a-i respinge pe invadatorii ruși și îl susține ferm pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, care are relații proaste cu Biden. Acesta și-a exprimat sprijinul ferm pentru Israel în încercarea de a elimina militanții Hamas din Gaza, însă până acum nu a reușit să negocieze un acord de încetare a focului în schimbul eliberării ostaticilor luați de islamiștii palestinieni și – conform Reuters – nici nu se întrevede vreun succes major în viitorul previzibil.
Sub conducerea lui Biden, Washingtonul a pompat milioane de dolari în armament american pentru Ucraina și a coagulat solidaritatea NATO cu Kievul. Conflictul ruso-ucrainean este însă în bună măsură în impas, iar Rusia controlează în continuare părți din estul Ucrainei ocupate la începutul războiului.