Curtea Constituțională a reacționat la declarațiile unor deputați referitoare la respingerea sesizărilor privind unele prevederi ale Legii privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, reiterând că este o autoritate independentă și că se supune doar Constituției.
Într-un comunicat, Curtea precizează că mesajele care contravin principiului independenței sale sunt „inacceptabile” și le solicită persoanelor publice să manifeste prudență în declarații, pentru a nu induce societatea în eroare.
Reacția vine după ce, la 16 iulie, Curtea a declarat inadmisibile sesizările depuse de deputații Alexandr Berlinschii și Sergiu Stefanco, care contestau prevederi ale Legii nr. 39/2025 privind organizarea și funcționarea camerelor agricole.
Potrivit Curții, principalele critici vizau faptul că dobândirea automată a calității de membru al camerelor agricole ar încălca dreptul la libertatea de asociere, garantat de articolul 41 din Constituție.
Instanța constituțională arată însă că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, camerele agricole nu pot fi asimilate unor asociații private. Curtea reține că acestea sunt create prin lege, au legături strânse cu statul și urmăresc un obiectiv de interes public, respectiv reprezentarea intereselor fermierilor.
În motivarea sa, Curtea face trimitere și la jurisprudența CEDO și a Comitetului ONU pentru Drepturile Omului privind caracterul public al camerelor profesionale, inclusiv al camerelor de comerț din Austria.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că articolul 41 din Constituție privind libertatea de asociere nu este incident în acest caz și a declarat sesizările inadmisibile.
Totodată, instituția amintește că, potrivit Regulamentului său, examinarea admisibilității sesizărilor are loc în ședința Plenului fără participarea părților, iar doar sesizările declarate admisibile sunt analizate în ședință publică.



