Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) respinge acuzațiile lansate în spațiul public privind activitatea instituției și a conducerii sale, calificând declarațiile drept „calomnioase, denigratoare, nefondate și manipulatorii”.
Instituția susține că pe piața din Republica Moldova nu există monopol în domeniul consultanței de investiții și precizează că 13 entități licențiate au dreptul să presteze astfel de servicii. Totodată, CNPF afirmă că, de la introducerea în legislație a noțiunii de „consultant de investiții”, doar o singură entitate a solicitat autorizarea pe acest segment.
Potrivit instituției, statutul de consultant de investiții a fost introdus prin modificările operate la Legea privind piața de capital prin Legea nr. 321/2022, iar accesul pe piață presupune respectarea unor cerințe legate de capital social, personal calificat și protecția investitorilor.
CNPF precizează că o companie autorizată pe acest segment a obținut licența prin Hotărârea CNPF nr. 19/2 din 15 aprilie 2024 pentru servicii aferente instrumentelor financiare fără levier, precum acțiuni, obligațiuni și unități de fond tranzacționate pe piețe reglementate.
Referitor la activitățile de educație financiară și promovare a platformelor de trading, instituția afirmă că educația financiară nu este interzisă în Republica Moldova, însă aceasta nu poate fi folosită „ca paravan pentru încasarea comisioanelor parvenite din direcționarea clienților către activități de trading (Forex)”.
CNPF amintește că, după plângeri depuse de cetățeni privind pierderi pe o platformă de tranzacționare, Parlamentul a modificat legislația și a interzis publicitatea și marketingul pentru instrumentele financiare cu efect de levier. Ulterior, instituția afirmă că a dispus înlăturarea publicității respective din mass-media și de pe panourile publicitare.
De asemenea, CNPF susține că, în perioada iulie-august 2025, mai mulți reprezentanți ai companiei vizate au solicitat certificarea pe piața de capital, însă nu au promovat examenul, iar una dintre persoane nu a fost admisă din cauza necorespunderii cerințelor privind studiile relevante.
Instituția anunță că a inițiat proceduri legale pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a președintelui CNPF, Dumitru Budianschi, precum și pentru sancționarea celor responsabili „pentru calomnie”.




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.