Ministerul Sănătății a dispus un control tematic la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma informațiilor apărute în presă privind activitatea instituției.
Potrivit ministerului, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a dispus verificarea modului în care sunt gestionate dosarele de evaluare și înregistrare a dispozitivelor medicale, respectarea ordinii de examinare a acestora și temeiul juridic al contractelor încheiate cu experții externi.
De asemenea, vor fi verificate circumstanțele în care s-a renunțat la calea de atac în dosarul privind două tipuri de catetere a căror utilizare a fost interzisă în anul 2024.
Totodată, ministerul a cerut evaluarea de urgență a informațiilor privind calitatea cateterelor intravenoase utilizate în instituțiile medicale pediatrice din municipiul Chișinău. Instituțiilor vizate li se va solicita să prezinte sesizările și rapoartele existente, urmând să fie prelevate probe și identificată o soluție acreditată pentru testarea acestora.
Controlul va include și analiza declarațiilor de conflict de interese și de confidențialitate depuse de specialiștii implicați în evaluarea dispozitivelor medicale, inclusiv a celor care activează concomitent în alte instituții din sistemul sănătății.
Ministerul precizează că rezultatele verificărilor vor fi făcute publice, iar dacă vor fi constatate încălcări, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege. Informațiile care țin de competența organelor de drept sau a autorităților din domeniul integrității vor fi transmise acestora.
Instituția solicită, totodată, personalului medical să raporteze prin sistemul de vigilență toate cazurile în care sunt identificate dispozitive medicale cu posibile deficiențe de calitate. În cazul confirmării neconformităților, acestea ar putea fi restricționate sau retrase de pe piață.
Ministerul Sănătății mai anunță că, în termen de 60 de zile, va prezenta un plan de măsuri pentru consolidarea capacității de testare a dispozitivelor medicale, digitalizarea procesului de înregistrare, asigurarea trasabilității dosarelor, delimitarea procesului de înregistrare de achizițiile publice și consolidarea sistemului național de vigilență.



