Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat, la data de 19 februarie curent, proiectul Raportului de audit privind evaluarea conformității asupra utilizării mijloacelor financiare alocate în anii 2022-2023 de la bugetul de stat și gestionării patrimoniului public de către instituțiile publice concertistice și teatrale în care Ministerul Culturii are calitatea de fondator.
Gestionarea eficientă a resurselor financiare publice și a patrimoniului public în domeniul culturii reprezintă o prioritate pentru Curtea de Conturi. Activitatea teatrelor, a circului și a organizațiilor concertistice de cultură și artă se află permanent în atenția instituției supreme de audit, având în vedere importanța acestora.
Auditul a evidențiat existența unor deficiențe și neconformități a modului de formare, administrare și utilizare a resurselor financiare și a patrimoniului public în instituțiile vizate. Aceste probleme au fost determinate atât de lacunele sistemului de control intern managerial, cât și de nerespectarea prevederilor legale de către factorii responsabili din cadrul entităților auditate, aspecte abordate în cadrul ședinței publice.
Rezultatele auditului conformității vor fi aduse la cunoștința publicului odată cu publicarea rapoartelor, conform prevederilor legale.
Comunicat de presă