FOTO // Un cetățean francez a fost prins cu droguri la frontiera moldo-ucraineană

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe au identificat în fluxul de călători un cetățean al Franței de 29 de ani, care prezenta un comportament suspect.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră în comun cu toate organele de control din Moldova și Ucraina au extins verificările. Ca urmare, în lucrurile personale a fost depistat un pliculeț din polietilenă, în interiorul cărora se afla 8,23 grame de substanță solidă, de culoarea gri/verzuie, presupusă a fi canabis.

Cazul a fost înregistrat ieri, 1 octombrie 2024, la trecerea frontierei de stat, direcția ieșire din Republica Moldova.

Substanțele suspecte au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei chimice.

În continuare, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST întreprind măsuri speciale de investigații, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share