Grecia va interzice trotinetele electrice pentru copiii sub 17 ani

Grecia va interzice trotinetele electrice pentru copiii sub 17 ani
EnglishFrançaisРусский

Grecia va adopta în această săptămână reguli mai stricte privind utilizarea trotinetelor electrice, inclusiv interzicerea folosirii acestora de către persoanele cu vârsta sub 17 ani, informează telegraph.md, cu referire la ProTV.ro

Măsura vine în urma creșterii numărului de accidente în care au fost implicați în special copii și adolescenți.

Adjunctul ministrului elen al Transporturilor, Giorgos Kotsiras, a anunțat că proiectul de lege urmează să fie supus votului în Parlament marți.

Noua legislație prevede interdicția utilizării trotinetelor electrice pentru persoanele cu vârste mai mici de 17 ani, majorarea amenzilor pentru conducerea periculoasă și introducerea obligativității unei asigurări pentru accidente.

„Pe baza datelor statistice, am constatat că, în rândul compatrioţilor noştri sub 17 ani, rata accidentelor este în creştere”, a declarat Giorgos Kotsiras.

În ultimele săptămâni, autoritățile de la Atena au fost supuse unor presiuni tot mai mari pentru a înăspri regulile privind utilizarea trotinetelor electrice.

Potrivit Federației angajaților din spitalele din Grecia, aproximativ 400 de copii și adolescenți au fost răniți în accidente în care au fost implicate trotinete electrice pe parcursul anului trecut, iar jumătate dintre aceștia au avut nevoie de spitalizare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×