Guvernul a stabilit condițiile pentru acordarea ajutorului financiar de 100 de milioane de lei agricultorilor afectați de secetă

Guvernul a stabilit modul de acordare a ajutorului financiar din suma de 100 de milioane de lei alocată pentru agricultorii afectați de secetă. Potrivit regulamentului, valoarea maximă de ajutor nu poate depăși 500 000 de lei per solicitant. Plafonul maxim al ajutorului financiar cumulativ acordat unui solicitant în 2024 este de 1 000 000 de lei, inclusiv din ajutorul primit pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023.

Nu sunt eligibile pentru acordarea ajutorului terenurile agricole care sunt situate în aria de deservire a unui sistem centralizat de irigare funcțional. De asemenea, nu sunt eligibili agricultorii care au beneficiat de asigurare subvenționată.

Pentru a beneficia de ajutor, solicitantul trebuie să cultive grâu sau porumb. La fel, trebuie să dețină acte de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole în urma situațiilor excepționale cu caracter natural din anul 2024 pentru o suprafață de cel puțin 50% (±5%) din terenul deținut, indiferent de tipul culturii sau natura calamității (îngheț, ploi abundente, grindină etc.

Alte condiții sunt: deținerea unui cont bancar, dar și deținerea Raportului statistic nr. 4-AGR „Totalurile semănatului pentru recoltă”, pe baza căruia se vor calcula suprafețele eligibile. Raportul trebuie să fie înregistrat la organul teritorial de statistică până la data de 3 iunie 2024. Excepție constituie solicitanții care gestionează terenuri agricole mai mici de 10 ha, care prezintă certificatul de confirmare emis de autoritatea reprezentativă a administrației publice locale.

Pentru obținerea ajutorului, solicitantul va depune o singură cerere la subdiviziunea teritorială a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură corespunzătoare razei teritoriale în care își desfășoară activitatea principală, indiferent de numărul sau amplasarea terenurilor exploatate.

Total
0
Shares
Total
0
Share