Compania aeriană FLYONE a reacționat după informațiile apărute în spațiul public privind o decizie a Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), precizând că nu desfășoară activități investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului și că nu a depus nicio cerere de autorizare la această instituție.
Operatorul susține că toate zborurile se desfășoară în regim normal și că activitatea companiei nu este afectată.
”FLYONE ia act de informațiile difuzate astăzi în presă, cu privire la o decizie a CEIISS și dorește să clarifice:
FLYONE nu desfășoară activități investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului și nu a depus nici o cerere de autorizare la CEIISS.
Activitatea companiei constă în prestarea serviciilor de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter de pasageri. FLYONE nu deține control, nu procură, nu ia în concesiune, nu intră în parteneriat public-privat, în privința de bunuri, active sau servicii care fac parte a domeniului de importanță pentru securitatea statului. FLYONE nu deține careva restricții de oricare natură.
Suntem în dialog activ cu autoritățile competente pentru a clarifica temeiul juridic, al acestei proceduri și motivele emiterii acelei decizii.
Așa cum au comunicat și autoritățile, activitatea societății însăși, rămâne neafectată și se va desfășura în mod normal.
Compania activează în baza tuturor actelor permisive necesare, ce atestă conformitatea și siguranța operațiunilor noastre. De asemenea comunicăm că toate zborurile sunt și vor fi operate în regim normal, conform graficului prestabilit.
FLYONE rămâne angajată în respectarea deplină a legislației Republicii Moldova și va continua să coopereze în mod transparent cu toate instituțiile competente, în interesul pasagerilor, al partenerilor și a activității companiei”, este comunicatul companiei.



