Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în cadrul conferinței comune de presă cu președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată în vizită oficială la Chișinău, că cele două state își propun să extindă cooperarea în domeniile comerțului, investițiilor, energiei, educației și sănătății.
Șefa statului a subliniat că vizita este prima efectuată de un președinte al Indiei în Republica Moldova de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, acum 34 de ani.
„Astăzi am trecut în revistă întregul spectru al relațiilor bilaterale și am discutat despre noi direcții de cooperare. Vrem ca această relație să aducă rezultate concrete pentru oamenii noștri – în comerț, în investiții, în energie, în educație și sănătate”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit președintei, Republica Moldova își dorește extinderea exporturilor de produse agroalimentare pe piața indiană. Totodată, cele două părți vor inaugura Forumul de Afaceri Moldova–India, care urmărește să stabilească legături directe între companii și oameni de afaceri din cele două state.
Maia Sandu a menționat că Republica Moldova negociază aderarea la Uniunea Europeană și își propune să fie pregătită pentru aderare până la sfârșitul acestui deceniu, apreciind că țara poate deveni o poartă de intrare pe piața europeană pentru companiile indiene.
Șefa statului a oferit drept exemplu al cooperării bilaterale construcția liniei electrice Vulcănești–Chișinău de către o companie indiană, câștigătoare a licitației internaționale, proiect aflat în etapa finală de testare și punere în funcțiune.
Totodată, Maia Sandu a declarat că aproximativ 1 400 de studenți din India își fac studiile în Republica Moldova, majoritatea la facultățile de medicină, iar negocierile privind un nou acord de cooperare în domeniul învățământului superior au fost încheiate și documentul urmează să fie semnat.
În discursul său, președinta a reiterat poziția Republicii Moldova privind războiul din Ucraina.
„Rusia poartă de peste patru ani un război de agresiune împotriva Ucrainei – un război nedrept, care ucide oameni nevinovați și amenință pacea întregului continent. Moldova condamnă ferm această agresiune. Noi credem, ca și India, în respectarea suveranității statelor și în dreptul internațional. Chemăm toate țările libere, care vor ca independența, suveranitatea și granițele lor să fie respectate, să sprijine Ucraina”, a declarat Maia Sandu.



