Mihai Popșoi a anunțat organizarea Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova la Chișinău

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a anunțat organizarea celei de-a 5-a ediții a Conferinței Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău pe 17 septembrie 2024. Evenimentul va reuni peste 65 de delegații, inclusiv miniștri, viceminiștri și secretari de stat din statele partenere, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.

Participanții vor transmite un mesaj comun de susținere pentru o Moldovă europeană, modernă și sigură, iar conferința se va desfășura sub patronajul prim-ministrului Dorin Recean. Discuțiile din cadrul platformei se vor concentra pe patru grupuri de lucru: justiție, anticorupție și securitate; energie, eficiență energetică și mediu; dezvoltare economică durabilă și infrastructură strategică; reformă administrativă și managementul finanțelor publice.

Mihai Popșoi a subliniat importanța acestei reuniuni, considerând-o o recunoaștere a angajamentului asumat de Guvernul Republicii Moldova de a ancora țara într-un spațiu de pace, prosperitate și democrație. „Republica Moldova dovedește din nou că este un furnizor de stabilitate și o țară în care democrația prinde rădăcini, iar oportunitățile se transformă în bunăstare pentru cetățeni”, a declarat ministrul Popșoi.

Total
0
Shares
Total
0
Share