Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat astăzi o nouă vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău pentru a verifica stadiul pregătirilor înainte de energizarea stației și a Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău, cel mai important proiect de infrastructură energetică realizat în Republica Moldova în ultimele decenii.
În cadrul vizitei, ministrul a analizat, împreună cu reprezentanții antreprenorului și ai echipei de implementare, progresul ultimelor lucrări și măsurile necesare pentru respectarea termenelor asumate.
Potrivit Ministerului Energiei, la Stația Electrică Chișinău au fost instalate și conectate cablurile de comandă, protecție și măsură aferente echipamentelor din celula de 400 kV, iar în prezent sunt realizate conexiunile circuitelor secundare și verificările tehnice necesare pentru integrarea întregului sistem.
În paralel, se finalizează lucrările la sistemul de protecție al autotransformatoarelor, cele mai importante echipamente ale stației. Pentru prima dată în Republica Moldova este implementată o tehnologie bazată pe injectarea de azot în interiorul autotransformatoarelor, care reduce riscul producerii incendiilor și contribuie la creșterea siguranței și fiabilității instalației.
„Ne aflăm într-o etapă critică a proiectului. Lucrările trebuie finalizate conform angajamentelor asumate, astfel încât să putem trece la energizarea stației și la punerea în exploatare a Liniei Vulcănești–Chișinău. Acest proiect este esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova și fiecare zi contează”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Ministerul Energiei precizează că, în ultimele săptămâni, a fost energizată Stația Electrică Vulcănești și au fost parcurse etapele tehnice necesare pentru pregătirea noii infrastructuri.
Linia Electrică Aeriană 400 kV Vulcănești–Chișinău va consolida interconectarea Republicii Moldova cu sistemul energetic european, va reduce vulnerabilitățile sistemului electroenergetic și va crea condițiile pentru o alimentare cu energie electrică mai sigură și mai fiabilă pentru consumatori.



