Un grup de deputați din Adunarea Națională a Republicii Franceze, membri ai Grupului de prietenie Franța–Republica Moldova, a efectuat o vizită la Parlamentul Republicii Moldova, organizată la invitația președintei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam.
Delegația franceză a fost condusă de Marie-José Allemand și a inclus deputații Pierre Pribetich, Anna Pic și Pascale Got.
În cadrul întrevederii cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză din Parlamentul moldovean, printre care s-au numărat Marcel Spatari, Larisa Novac, Alexandr Trubca, Lilian Carp, Marina Morozova și Adrian Lebedinskii, au fost discutate evoluțiile relațiilor moldo-franceze, perspectivele aprofundării dialogului interparlamentar și prioritățile cooperării bilaterale în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Vizita delegației Adunării Naționale a Republicii Franceze reconfirmă nivelul excelent al dialogului parlamentar dintre Republica Moldova și Republica Franceză și reflectă voința comună de a consolida parteneriatul strategic dintre cele două state, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova și ai Republicii Franceze”, a spus Marcela Adam.
Președinta Grupului parlamentar de prietenie a exprimat recunoștința Parlamentului Republicii Moldova pentru sprijinul ferm și consecvent acordat de Franța parcursului european al țării și implementării reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană. În discuții a fost subliniată contribuția semnificativă a Franței la dezvoltarea Republicii Moldova prin proiectele susținute de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), inclusiv în domeniile agriculturii, infrastructurii, consolidării capacităților instituționale și comunicării privind integrarea europeană.
Interlocutorii au salutat aprofundarea dialogului politic moldo-francez, apreciind semnarea Memorandumului de înțelegere privind strategia comună de informare și comunicare referitoare la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, au fost menționate lansarea Programului integrat de dezvoltare a agriculturii și irigațiilor (iDRIP) 2025–2031, în valoare de 60 de milioane de euro, implementat cu sprijinul Agenției Franceze pentru Dezvoltare și al Uniunii Europene.
Membrii delegației franceze au reiterat angajamentul Franței de a susține Republica Moldova în procesul de integrare europeană și în implementarea reformelor, reafirmând sprijinul pentru deschiderea negocierilor de aderare și pentru apropierea ireversibilă a țării de Uniunea Europeană. Parlamentarii francezi au subliniat că Franța va rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova și au reconfirmat disponibilitatea de a extinde cooperarea parlamentară și schimbul de expertiză între cele două legislaturi.



