Peste o sută de studenți ai programului de studii Producție multimedia de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 6–16 iunie, la „Multimedia Production Bootcamp”, un program intensiv de instruire organizat de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, cu sprijin financiar din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
Timp de 11 zile, cei 107 participanți au luat parte la ateliere practice și sesiuni de mentorat susținute de profesioniști din domeniul industriilor creative. Programul a inclus activități de fotografie, filmare și editare video, pilotare de drone, design grafic și dezvoltarea portofoliilor digitale.
Bootcampul s-a încheiat cu un hackathon creativ, în cadrul căruia cele 10 echipe participante și-au prezentat proiectele finale. Acestea au constat în seturi fotografice, postere și materiale video promoționale realizate pe baza competențelor dobândite pe parcursul programului.
„Astfel de inițiative completează procesul academic prin experiențe practice și oferă studenților posibilitatea de a-și dezvolta competențe solicitate pe piața muncii. Este important ca viitorii specialiști să aibă acces la tehnologii moderne, la expertiza profesioniștilor din domeniu și la contexte reale de învățare”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC.
„Universitatea trebuie să ofere studenților nu doar cunoștințe teoretice, ci și experiențe de învățare care să îi apropie de realitățile profesiei. Multimedia Production Bootcamp este un exemplu de bună practică, care demonstrează cât de valoroasă este colaborarea dintre mediul academic și cel profesional în formarea noii generații de specialiști”, a spus Otilia Dandara, rectora USM.
„Multimedia Production Bootcamp” este primul program de acest tip dedicat studenților specialității Producție multimedia. Anterior, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, au fost organizate două ediții ale unui bootcamp pentru studenții de la specialitatea Jurnalism și procese mediatice.



