La începutul săptămânii 39, prețurile cerealelor au înregistrat o creștere semnificativă. Prognozele indică o recoltă europeană redusă, atât ca volum, cât și ca calitate, ceea ce influențează piața. În același timp, exporturile masive de grâu și porumb din Ucraina și fluctuațiile euro au făcut ca exporturile europene să devină mai puțin competitive, scrie revista-ferma.ro
Asociația COCERAL a redus prognoza recoltei totale de cereale din UE și Regatul Unit la peste 200 de milioane de tone, în scădere față de estimările anterioare. Producția de grâu este estimată la circa 100 milioane de tone, iar recolta de porumb a fost ajustată la aproximativ 60 de milioane de tone. Recolta de orz a scăzut la circa 50 milioane de tone, în timp ce rapița se estimează la circa18 milioane de tone.
Prețurile la grâu pe Euronext au trecut de 220 de euro pe tonă pentru livrările din decembrie 2024, iar porumbul s-a menținut peste 200 de euro pe tonă. De asemenea, rapița a atins aproximativ 400 de euro pe tonă, cu o creștere de circa 2 la sută față de ziua precedentă.
Piața agricolă internațională rămâne volatilă, cu prețuri fluctuante și prognoze diferite. În timp ce Ucraina continuă să exporte cantități mari de cereale, recoltele din Europa de Est au fost afectate de secetă, ceea ce determină o scădere a producției.