România va găzdui următorul Summit al Flancului Estic în formatul Helsinki

România va găzdui următorul Summit al Flancului Estic în formatul Helsinki
EnglishFrançaisРусский

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România va găzdui următoarea reuniune a liderilor în formatul Helsinki, dedicată consolidării Flancului Estic al Uniunii Europene și NATO.

„În cadrul Summitului Flancului Estic de astăzi, am avut plăcerea să anunț că România va găzdui următoarea reuniune a liderilor în formatul Helsinki, confirmând astfel rolul activ pe care țara noastră îl joacă în consolidarea Flancului Estic, atât din perspectiva Uniunii Europene, cât și a NATO”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că „Flancul Estic se întinde din regiunea Arctică și a Mării Baltice până la Marea Neagră, așadar o coordonare strânsă între statele noastre este esențială pentru a asigura securitatea și apărarea acestui teritoriu extins”.

Totodată, președintele României a afirmat că „complementaritatea dintre Uniunea Europeană și NATO, în spiritul conceptului NATO 3.0, este crucială pentru a menține o relație transatlantică puternică și pentru a consolida capacitățile europene în domeniul militar”.

Referindu-se la situația de securitate din regiune, Nicușor Dan a declarat: „Agresivitatea Rusiei este evidentă, iar în acest moment nu există semnale privind o diminuare a acesteia sau intenții reale ale Moscovei de a pune capăt războiului împotriva Ucrainei. În aceste condiții, întărirea Flancului Estic reprezintă cea mai eficientă modalitate de descurajare a unor viitoare acțiuni destabilizatoare ale Rusiei în regiunea noastră.”

La final, președintele României i-a mulțumit premierului Poloniei pentru organizarea reuniunii: „Îi mulțumesc Prim-ministrului Donald Tusk pentru organizarea acestei reuniuni și aștept cu interes să ne revedem alături de ceilalți lideri la următorul summit care va avea loc la București.”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×