Primăria municipiului Chişinău informează locuitorii capitalei că brazii care au fost utilizați în perioada sărbătorilor de iarnă sunt colectați centralizat pentru a fi reciclați. Pomii de Crăciun folosiţi pot fi depozitați în preajma platformelor pentru colectarea deșeurilor menajere din oraș, iar serviciile municipale de profil îi vor transporta pentru reciclare, transmite MOLDPRES.
Totodată, autorităţile îndeamnă agenții economici, organizațiile și instituțiile din capitală să transporte coniferele folosite, în mod separat, la platforma de pe str. Ghidighici, 3.
Deșeurile vegetale urmează a fi tocate de către angajaţii întreprinderii municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” şi folosite, ulterior, în calitate de mulci pentru plantațiile de trandafiri (pentru a împiedica creșterea buruienilor), precum şi ca îngrășământ organic pentru plante.
Contactaţi de MOLPRES, mai mulţi specialişti au confirmat că există mai multe soluţii de utilizare a brazilor naturali după sărbătorile de Revelion şi Crăciun, or, cel mai important pom din an poate fi folosit pentru araci, compost, borduri pentru grădină etc.
“Într-o gospodărie este mereu nevoie de araci pentru susținerea unor legume precum tomatele sau castraveții, așa că, bine curățat de crenguțe și de ace, bradul de Crăciun poate deveni un sprijin bun în grădină. De asemenea, este folositor şi compostul din trunchiul bradului și din ace. Fie că îl mărunțiți cu ajutorul unui topor sau că aveți chiar un tocător în gospodărie, lemnul mărunțit poate fi apoi împrăștiat în grădină, la rădăcini, pentru a bloca dezvoltarea buruienilor. Pe măsură ce se va descompune, acest rest se va transforma în nutrienți pentru sol”, susţin surse de specialitate.
Ramurile bradului mai pot proteja culturile perene. Astfel, așezate deasupra acestora, ele vor forma un mic acoperiș care va apăra plantele de îngheț și de greutatea zăpezii. Ramurile uscate de brad pot aprinde ușor un foc pentru grătar. La fel, trunchiul bine uscat după zilele în care a stat în casă se taie bucăți și se poate folosi pentru focul în sobă.
Mai mulţi proprietari de iazuri, precum şi specialişti ai serviciilor piscicole, afirmă că brazii pot fi puși în apă pentru a deveni adăpostul peștilor pentru restul iernii.
“Cei mai mulți cetăţeni optează pentru aruncarea bradului la gunoi, dar unii o fac cu mai multă responsabilitate și spirit civic decât alții. Bradul ar trebui dus la gunoiştile autorizate, nu aruncat oriunde în spațiile publice. În multe orașe, autoritățile au găsit modalități de a valorifica brazii dacă nu sunt acoperiți de gunoi. Nu e bună nici ideea aruncării pe geam a bradului, dacă în grădina blocului vecinii au plantat răsaduri. Bradul poate fi scos mai uşor din casă dacă se foloseşte un sac de plastic. Reciclarea brazilor este mai simplă atunci când aceștia nu au urme de ornamente, de plastic sau de sfoară între crengi. Este bine şi dacă bradul poate fi dus direct într-o pădure, unde va putea fi folosit de rozătoare și păsări ca adăpost, sau va hrăni alți copaci când se descompune”, au explicat pentru MOLDPRES specialişti de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
Citește și: Natural sau Artificial? Care brad de crăciun e mai prietenos cu mediului înconjurător



