POLITIC11 mai 2026Sandu a primit misiunea FMI, aflată în vizită la Chișinău Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu misiunea Fondului Monetar Internațional, aflată la Chișinău în perioada 7–20…
POLITIC7 mai 2026Delegația FMI a ajuns la Guvern: ”Republica Moldova traversează un context complicat” Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu delegația Fondului Monetar Internațional, aflată în vizită la Chișinău în perioada 7-20…
POLITIC30 aprilie 2026Victoria Furtună acuză guvernarea PAS că a eșuat să aducă bunăstare și spune că Moldova „a ajuns ultima în Europa” după PIB per capita Președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a criticat guvernarea PAS și direcția politică promovată în ultimii ani, invocând…
POLITIC27 aprilie 2026ANALIZĂ Moldova, în coada Europei după PIB pe cap de locuitor Republica Moldova nu recuperează decalajele față de economiile europene, în pofida unei creșteri economice estimate la aproximativ 2%…
ACTUAL2 aprilie 2026Parlamentul a modificat procedura de numire a membrilor organelor de conducere ale BNM Parlamentul a votat în lectura a doua modificarea Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei (BNM), cu…
ECONOMIC28 februarie 2026FMI estimează creștere economică de 2,3% în Moldova în 2026 și avertizează asupra riscurilor legate de exporturi și reforme Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a încheiat la 27 februarie consultările periodice de tip Articol IV cu…
ECONOMIC21 februarie 2026RAPORT FMI despre SFS: Rambursări TVA în 22 de zile, neconformare ridicată la firmele mici și controale limitate la contribuabilii cu averi mari Un raport al Fondului Monetar Internațional arată că implementarea reformei programului de audit fiscal în Republica Moldova avansează,…
ACTUAL8 decembrie 2025Ministrul Energiei a discutat cu FMI despre securitatea energetică Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit cu misiunea Fondului Monetar Internațional, condusă de Alina Iancu, aflată la Chișinău…
ACTUAL8 decembrie 2025Reprezentanții FISC au discutat cu FMI despre reforme și modernizarea controlului fiscal În 5 decembrie 2025, directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, și Corina Alexa, secretară de stat a…
ACTUAL2 decembrie 2025O echipă de experți ai FMI vine la Chișinău O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional, condusă de Alina Iancu, va efectua o vizită în Republica…
POLITIC12 noiembrie 2025Ion Ceban acuză lipsa de transparență a guvernării după ratarea ultimei tranșe de 170 de milioane de dolari de la FMI Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, critică dur lipsa de transparență a actualei guvernări, acuzând executivul…
ECONOMIC21 octombrie 2025BNM a consolidat prezența Republicii Moldova pe scena financiară globală la reuniunile FMI și Băncii Mondiale În perioada 13–18 octombrie 2025, delegația Băncii Naționale a Moldovei, condusă de guvernatorul Anca Dragu, a participat la…
ACTUAL16 octombrie 2025Guvernatorul BNM, Anca Dragu a avut o întrevedere cu Alfred Kammer, directorul Departamentului European al FMI În perioada 13–18 octombrie 2025, la Washington, în cadrul Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar…
ACTUAL2 iulie 2025Anca Dragu a participat la reuniunea FMI și Băncii Mondiale de la Luxemburg În perioada 2–4 iulie 2025, Republica Moldova participă la reuniunea de nivel înalt a Fondului Monetar Internațional și…
POLITIC2 mai 2025Vlad Filat, președintele PLDM: „FMI rămâne optimist, în timp ce economia Republicii Moldova se prăbușește – iar guvernarea PAS rămâne inertă” Președintele PLDM și fost premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, acuză guvernarea PAS de incompetență și pasivitate în…
POLITIC30 aprilie 2025Marian Lupu avertizează: „Economia Moldovei este în prag de colaps, doar o guvernare de profesioniști mai poate redresa situația” Economia țării noastre se află în prag de colaps. Despre asta atenționează președintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian…
ECONOMIC29 aprilie 2025La recomandarea FMI, Republica Moldova va liberaliza treptat operațiunile valutare de capital Republica Moldova se apropie de o liberalizare treptată a operațiunilor valutare de capital, în conformitate cu recomandările Fondului…
ECONOMIC28 aprilie 2025Delegația BNM a participat la reuniunile FMI și Băncii Mondiale la Washington Delegația Băncii Naționale a Moldovei, condusă de guvernatorul Anca Dragu, a participat în perioada 21-26 aprilie 2025 la…
ACTUAL22 aprilie 2025O delegație a BNM va participa la reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale la Washington Delegația oficială a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatorul Anca Dragu, participă la Reuniunile de primăvară…
POLITIC17 aprilie 2025Alexandr Slusari: ”Economia este în criză, dar guvernarea ignoră realitatea și cheltuie fonduri europene pentru scopuri electorale” Fostul deputat și ex-director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, acuză actuala guvernare că ignoră criza economică…
ACTUAL7 martie 2025O echipa FMI va vizita Republica Moldova între 10 și 14 martie O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, va efectua o vizită de…
ECONOMICTOP NEWS18 decembrie 2024DECIS! Moldova primește o nouă tranșă de 162,6 milioane USD de la FMI pentru sprijin bugetar și reforme Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat pe 17 decembrie 2024 finalizarea celei de-a șasea evaluări…
ECONOMIC21 noiembrie 2024FMI și Guvernul Republicii Moldova au finalizat negocierile O echipă a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, a purtat discuții în ultimele săptămâni la…
POLITIC14 noiembrie 2024Directorul executiv al FMI a venit la Chișinău Maia Sandu s-a întâlnit cu Jeroen Clicq, directorul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI). Șefa statului a apreciat…
ECONOMIC8 noiembrie 2024FMI va acorda Moldovei un nou credit financiar Republica Moldova va beneficia de asistență financiară suplimentară din partea Fondului Monetar Internațional. Resursele financiare vor fi acordate…
ACTUAL2 octombrie 2024FOTO Ministrul Energiei din Moldova a discutat cu experții FMI despre securitatea energetică și viitorul tranzitului de gaze prin Ucraina Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu experții Fondului Monetar Internațional (FMI), sub conducerea noii șefe…
ACTUAL27 septembrie 2024O misiune a FMI va vizita Chișinăul, săptămâna viitoare O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Alina Iancu va efectua o vizită la Chișinău în…