În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a solicitat organizarea audierilor Guvernului Republicii Moldova cu…
Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor…
Organizațiile private, inclusiv societățile comerciale, vor putea participa oficial la finanțarea și dezvoltarea activităților sportive, potrivit unui proiect…
Parlamentul a votat în prima lectură modificări legislative menite să transparentizeze și să eficientizeze achizițiile sectoriale. Documentul, elaborat…
Deputatul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a pledat pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva părinților care nu își îndeplinesc obligațiile…
Conducerea Consiliului Audiovizualului a transmis Parlamentului Republicii Moldova și Ministerului Culturii cinci propuneri de modificare a legislației, menite…
Republica Moldova a demarat procedurile pentru retragerea definitivă din organele statutare ale Comunității Statelor Independente (CSI). Membrii Comisiei…
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) desfășoară un exercițiu național dedicat gestionării situațiilor de urgență din domeniul siguranței…
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță lansarea procesului de modificare a Regulamentului privind publicarea hotărârilor judecătorești pe Portalul…
Guvernul Republicii Moldova urmează să examineze miercuri, 16 iulie 2025, proiectul de hotărâre privind redenumirea Aeroportului Internațional Chișinău…
Curtea Constituțională din Berlin a dat undă verde inițiativei cetățenești „Referendum: Berlin fără automobile”, care propune restricționarea circulației…
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este deschis la aplicarea unor instrumente financiare care să susțină activitatea fermierilor, inclusiv…