Oficiali ruşi au declarat marţi că cel puţin 15 drone au fost doborâte luni noaptea în jurul Moscovei, în cursul unui val de riposte ucrainene care a incendiat clădiri rezidenţiale, a ucis o femeie şi a impus anularea a cel puţin 30 de curse aeriene, transmite Reuters, sursă citată de agerpres.ro
Peste 60 de drone au fost doborâte de asemenea în regiunea Briansk din sud-vestul Rusiei, vecină cu Ucraina, şi în regiunea Lipeţk din sud, au anunţat guvernatorii regiunilor respective, unde nu s-au raportat daune sau victime.
Industria ucraineană producătoare de drone este în creştere rapidă, iar Kievul a intensificat ripostele cu acest tip de arme împotriva unor infrastructuri energetice, militare şi de transport ruseşti.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a comunicat pe Telegram că echipajele de intervenţie de urgenţă trimise în mai multe locuri din regiune, inclusiv în apropierea aeroportului Jukovo şi în districtul Domodedovo, unde este situat unul din cele mai mari aeroporturi din capitala rusă.