UE alocă peste 56 de milioane de euro pentru fermierii din România și alte patru state membre afectați de fenomene climatice extreme

UE alocă peste 56 de milioane de euro pentru fermierii din România și alte patru state membre afectați de fenomene climatice extreme
EnglishFrançaisРусский

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat alocarea a peste 56 de milioane de euro din rezerva agricolă a UE pentru sprijinirea fermierilor din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia, afectați de secetă, caniculă, înghețuri, inundații și alte fenomene meteorologice extreme.

Cea mai mare sumă va reveni Portugaliei – 30 de milioane de euro. România va primi 14,8 milioane de euro pentru fermierii afectați de seceta severă și valurile de căldură din vara anului 2025, care au redus producția de porumb și floarea-soarelui. Ciprul va beneficia de 4,6 milioane de euro, Croația de 4,4 milioane de euro, iar Slovenia de 2,8 milioane de euro.

Fondurile pot fi completate de guvernele naționale cu până la 200% din contribuția UE. Ajutoarele trebuie plătite beneficiarilor până la 28 februarie 2027.

Comisia Europeană precizează că măsura este finanțată din rezerva agricolă a Politicii Agricole Comune, destinată gestionării situațiilor excepționale care afectează producția agricolă în statele membre.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share