ULTIMA ORĂ Slusari a publicat autorizația eliberată separatiștilor de la Uzina Metalurgică din Râbnița

EnglishFrançaisРусский

Alexandr Slusari, ex-deputat, lider PPDA, a publicat autorizația eliberată separatiștilor de la Uzina Metalurgică din Râbnița, cu următorul comentariu:

Eu cer ca autoritățile noastre să informeze societate detaliat despre profilul Uzinei Metalurgice din Râbnița, la care ieri au eliberat o autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor în schimbul păstrării DOAR pentru o lună a prețului aproape vechi la energia electrică.

Deja s-a vorbit mult că această întreprindere nu achită nici un bănuț în bugetul național RM, că este pilonul economic al regimului separatist, că distruge împreună cu fabrica de ciment din Râbnița prin concurența neloială agenți economici de pe malul drept al Nistrului și că țara noastră riscă într-o zi să depindă în domeniul livrării armaturii de metal de la o singur furnizor din Transnistria.

Dincolo de problemele grave, menționate mai sus, eu solicit ca cetățenii noștri să fie informați , mai ales în contextul geopolitic actual, care este istoria acestei uzine după 1991, cine o controlează real și care sunt partenerii companiei respective. Eu acum vă comunic succint ce cunosc despre „gaura neagră” de la Râbnița și rog ca autoritățile abilitate să reacționeze la informația prezentată.

În primul rând, după 1991 au fost mai multe semnale cu probe că la uzina a fost deschisă o secțiunea secretă, unde mulți ani s-a produs diferit armament. Inclusiv cu utilizarea munițiilor din Cobasna.

Conform informației din mai multe surse, la începutul anilor 2000 la Râbnița au fost aduse deșeuri metalice din zona Cernobîl. În spațiul mediatic în anii 2001-2003 s-a scurs informația despre mai multe incidente cu materiale radioactive. Iar toți angajații, chiar dacă există o mare secretomania la uzina, cunosc despre sectorul 3 al uzinei (lângă проходная), unde sunt îngropate deșeuri radioactive. Pe harta puteți vedea locul presupusului mormânt. Interesant dacă cei 2 controlori din Chișinău măcar s-au interesat de acest subiect?

Până la 2013 întreprinderea metalurgică a fost controlată în cote aproape egale de doi oligarhi – Alișer Usmanov și Renat Ahmetov. Din 2013 a rămas un singur proprietar rus, care a incorporat uzina în cadrul imperiul lui Metaloinvest.

În 2015 așa zis guvern din așa zisă republica transnistreană a anunțat că compania trece în proprietatea statului. Doar că din informația mea înainte de tranzacția, Usmanov a înregistrat aceste active pe o firmă din offshor din Seychelles și a gajat uzina la unu din băncile din Federația Rusă (cel mai probabil Сбербанк). Contractul de vânzare-cumpărare cu Șevciuc a fost semnat în condițiile maximal secrete. Dar din câte cunosc, Usmanov așa și nu a primit bani pentru acțiunile vândute, utilajul rămâne în gaj și nu se știe dacă măcar formal la banca dreptul de proprietate a trecut de la Usmanov către Transnistria, dat fiind faptul că formal aceasta enclava nu este recunoscută nici de Federația Rusă. Așadar, putem să presupunem că juridic uzina până în ziua de azi aparține unui oligarh din anturajul lui Putin, care a nimerit sub SANCȚIUNILE dure ale occidentului și este gajată la banca, care, la fel, a căzut sub sancțiuni.

Mai mult ca atât, întreprinderea din Râbnița se achită pentru deșeuri metalice, care se importă din UE prin intermediul băncilor din Rusia, care , la fel, sunt acum restricționate.

Pe final vă amintesc că în mai 2018 Ucraina oficial a introdus sancțiuni pe 3 ani împotriva uzinei din Râbnița. Toată lume cunoaște că în martie 2019, pe final de mandat, oligarhul Poroșenco, știind că nu mai are nici o șansă să rămână în funcția de Președinte, la solicitarea prietenului Plahotniuc, le-a anulat sancțiunile respective. Însă, în orice clipă aceste restricții pot fi restabilite, mai ales după ce autoritățile noastre au eliberat așa zisă autorizație provizorie pentru uzina, activitatea căreia prezintă pericol potențial pentru Ucraina.

Acum aștept comentarii de la autorități statale competente. Iar cetățenii noștri lasă să judece dacă a meritat aceasta cedarea față de regim separatist, care nu are alt cumpărător pentru energia electrică și deocamdată importă și exportă mărfuri fără achitarea impozitelor în bugetul Republicii Moldova. Mai ales că beneficiarii acestei cedări posibil sunt nu doar autoritățile din Tiraspol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share