Astăzi, 12 februarie 2025, Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, împreună cu adjunctul său, Octavian Iachimovschi, au avut o întrevedere cu echipa de experți de evaluare a Rețelei Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală (ACN) a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul celei de-a V-a runde oficială de monitorizare a implementării „Planului de Acțiuni Anticorupție de la Istanbul”. Scopul acestei vizite este evaluarea progreselor înregistrate de Republica Moldova în domeniul luptei împotriva corupției în perioada 2023-2024, cu un accent deosebit pe evaluarea independenței instituțiilor anticorupție naționale, care ulterior vor fi raportate Comisiei Europene. La întrevedere au participat și reprezentanți din cadrul Ministerul Justiției, Centrul Național Anticorupție, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale și Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești.
În contextul monitorizării, experții au discutat modificări legislative la Codul penal și Codul de procedură penală din 2024 cu privire la infracțiuni de corupție și celor conexe, delimitarea competenții și decuplarea PA/CNA și implementarea recomandărilor din Analiza Funcțională a Procuraturii Anticorupție elaborată de IPRE din 2022.
Pe lângă alte subiecte, s-a discutat și despre reglementările care asigură transparența și meritocrația în procesul de numire și demitere a șefilor organelor specializate în combaterea corupției. Aceste proceduri sunt esențiale pentru consolidarea independenței Procuraturii Anticorupție și pentru protejarea acesteia de influențele externe, urmând standardele internaționale și recomandările OECD. Mai exact, în cadrul discuțiilor, s-a abordat procedura de demitere a șefilor organelor specializate. Recomandările OECD menționează că motivele de demitere trebuie să fie clar definite în legislație și să nu includă termeni vagi, cum ar fi „pierdere de încredere” sau „performanță necorespunzătoare” decât dacă acestea sunt detaliate în mod clar de lege.
În cadrul întâlnirii, Procurorul-șef, Veronica Dragalin, a subliniat angajamentul instituției pe care o conduce de a respecta principiile fundamentale de transparență și eficiență. Totodată, a menționat că independența Procuraturii Anticorupție rămâne esențială pentru combaterea corupției la nivel înalt și a subliniat dificultățile întâmpinate din cauza încercărilor de a submina autoritatea Procuraturii.
„Este esențial ca instituțiile care luptă împotriva corupției să fie fortificate și independente și să nu fie subiectul unor presiuni externe care să le pună piedici în exercitarea atribuțiilor constituționale. Procuratura Anticorupție va continua să acționeze în mod transparent și obiectiv, în ciuda acestor dificultăți. Protejarea independenței sistemului de justiție este imperioasă pentru realizarea actului de justiție și construirea unui stat de drept,” a declarat Veronica Dragalin.
Echipa de experți a apreciat deschiderea Procuraturii Anticorupție în prezentarea provocărilor cu care se confruntă și va continua să monitorizeze implementarea recomandărilor pentru consolidarea independenței și eficienței acestei instituții esențiale în lupta anticorupție.
Amintim că legea prin care au fost reduse pedepsele penale pentru corupție a fost promulgată de Maia Sandu fără comentarii și fără a fi returnată Parlamentului pentru reexaminare.