VIDEO Irina Vlah, lider politic, îi cere premierului Vasile Tofan să facă ordine la întreprinderile de stat și să demită conducerile neperformante

VIDEO // Irina Vlah, lider politic, îi cere premierului Vasile Tofan să facă ordine la întreprinderile de stat și să demită conducerile neperformante
EnglishFrançaisРусский

Președinta Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, fostă guvernatoare a Găgăuziei, îi solicită premierului Vasile Tofan să inițieze o amplă verificare a activității întreprinderilor de stat și să demită conducerile celor care nu aduc profit.

Potrivit Irinei Vlah, în 2025 întreprinderile de stat au înregistrat un profit cumulat de doar 944 de milioane de lei, despre care afirmă că „nu au asigurat nici măcar 1% din cheltuielile bugetare”.

„Ştiţi cum se explică acest lucru? Simplu – conducerea acestor întreprinderi majorează intenţionat cheltuielile, inclusiv stabilind salarii nesimţite pentru sine şi pentru anumiţi ‘oameni buni’, astfel încât să nu raporteze profit. În rezultat, întreprinderile de stat au devenit ‘cuiburi’ din care se hrănesc un cerc îngust de persoane apropiate guvernării, iar statul nu are mai nimic de pe urma activităţii lor”, a declarat Vlah.

În acest context, lidera Partidului „Inima Moldovei” cere Executivului să investigheze modul în care sunt gestionate resursele întreprinderilor de stat și să introducă criterii clare de performanță pentru manageri.

„Cer noului Guvern să demareze o amplă investigaţie a cheltuielilor pe care le fac întreprinderile de stat, a condiţiilor ce duc la diminuarea intenţionată a profitului lor, dar şi să stabilească criterii de performanţă clare pentru managerii întreprinderilor de stat”, a spus aceasta.

Totodată, Irina Vlah solicită înlăturarea din funcții a persoanelor numite pe criterii de rudenie sau apropiere politică și demiterea conducerii întreprinderilor care nu generează profit.

„O preocupare de bază trebuie să fie concedierea tuturor prietenilor, cumetrilor, verişorilor, care s-au aciuat în întreprinderile de stat sau în consiliile de administraţie, cu salarii de-a dreptul nesimţite.”

„De asemenea, trebuie concediată conducerea acelor întreprinderi de stat care nu aduc profit. Este inadmisibil ca întreprinderile de stat să activeze doar în interesul unui cerc îngust de persoane, asigurându-le viaţă bună, iar statul să nu aibă nimic de pe urma activităţii lor!”, a conchis președinta Partidului „Inima Moldovei”.

Ieri, în cadrul primei ședințe de Guvern de după învestire, premierul Vasile Tofan a vorbit despre prioritățile noului Cabinet de miniștri, optimizările fiind pe listă. ”Avem un stat care nu este foarte optimizat. Multe funcții sunt dublate, multe agenții nu au scop bine definit. Cred că ar fi bine să venim cu o viziune de optimizare – lichidări de agenții, comasări, lichidare de funcții care se dublează, revizuirea unor state. Aștept propuneri de optimizări de la ministere și agenții până pe 20 septembrie. Va fi greu să le cerem oamenilor”, a spus acesta.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×