În 30 august, polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana au fost sesizați de un bărbat de 75 de ani, locuitor al capitalei, precum că a fost apelat de o persoană necunoscută care i-ar fi comunicat că o rudă a fost implicată într-un grav accident rutier și a solicitat suma de 1 400 de euro pentru a achita cheltuielile medicale și a scăpa de răspundere penală.
Astfel, la scurt timp, la domiciliul victimei, situat pe strada Nicolae Sulac din capitală, s-a prezentat un bărbat care a luat suma de bani, iar momentul predării banilor a fost surprins de o cameră de supraveghere din curtea blocului.
În urma acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, efectuate de către polițiști în comun cu procurorii mun. Chișinău- oficiul. Ciocana, suspectul a fost identificat și reținut.
În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a avut rolul de curier.
Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru furt. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru escrocherie. Conform legislației, această infracțiune se pedepsește cu închisoare de până la 8 ani.
La moment, polițiștii și procurorii continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității lui și în alte cazuri, dar și implicarea altor persoane în schema infracțională.