Zelenski: „Trump trebuie să se convingă de faptul că Putin minte”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a transmis omologului său american, Donald Trump, că este esențial să înțeleagă cine blochează cu adevărat procesul de pace. „Trump trebuie să se convingă de faptul că Putin minte. Și trebuie să ne asumăm lucrurile într-un mod rațional și să arătăm că nu noi suntem cei care împiedicăm acest proces”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru Der Spiegel, sursă citată de agerpres.ro

Șeful statului ucrainean a subliniat că nu are mari așteptări privind o întâlnire directă cu liderul de la Kremlin, dar a precizat că o astfel de discuție ar trebui să aibă un scop clar: „Dacă mă întâlnesc cu Putin, întâlnirea trebuie să aibă ca rezultat o victorie politică, o încetare a focului sau un schimb total de prizonieri”.

Referindu-se la poziția Washingtonului față de Rusia, Zelenski a afirmat: „Nu cred că președintele Trump este împotriva sancțiunilor. De asemenea, cred că în Congresul SUA există voință în acest sens. Și, în al treilea rând, cred că SUA vor decreta în curând sancțiuni”.

Într-un mesaj video separat, liderul de la Kiev a explicat de ce doar o întâlnire cu Putin poate avea sens: „Acesta este războiul lui Putin. Prin urmare, negocierile trebuie duse cu el. Vladimir Putin este cel care decide totul în Rusia”.

Zelenski a confirmat că a stabilit cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, o întâlnire pe 15 mai la Ankara, unde este așteptat și Vladimir Putin. „Vom face tot posibilul pentru a ne asigura ca această întâlnire să aibă loc”, a precizat Zelenski.

Potrivit presei internaționale, Rusia ar urma să fie reprezentată la discuțiile de la Istanbul de ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul prezidențial Iuri Ușakov, însă participarea lui Putin rămâne incertă. Emisarii speciali ai lui Donald Trump, Keith Kellogg și Steve Witkoff, ar putea asista ca observatori.

Negocierile directe Rusia–Ucraina programate joi la Istanbul sunt primele de acest fel din primăvara anului 2022.

Total
0
Shares
Total
0
Share