Iluminatul public din Chișinău și suburbii, modernizat în mai multe zone. Au fost instalate corpuri LED și reabilitate mai multe rețele electrice

Iluminatul public din Chișinău și suburbii, modernizat în mai multe zone. Au fost instalate corpuri LED și reabilitate mai multe rețele electrice
EnglishFrançaisРусский

Echipele Î.M. REI „Lumteh” au continuat, pe parcursul săptămânii trecute, lucrările de întreținere și modernizare a sistemului de iluminat public din municipiul Chișinău și localitățile suburbane, informează Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, intervențiile au vizat străzile Valea Crucii, Sarmizegetusa, zona Parcului „Valea Trandafirilor” și bulevardul Dacia, unde au fost efectuate revizii ale rețelelor electrice, înlocuiți conductori de alimentare, montate corpuri de iluminat LED și îndreptați piloni.

În sectorul Centru, lucrările de modernizare au continuat pe bulevardul Iuri Gagarin și șoseaua Hîncești, prin schimbarea corpurilor de iluminat și a conductorilor de alimentare. Totodată, au fost efectuate lucrări pe străzile Ivan Turghenev, Nicolae Sulac, Pietrarilor și Columna, unde au fost instalați piloni și suporturi noi, iar rețelele electrice au fost reabilitate.

În sectorul Buiucani, pe strada București a fost amenajată infrastructura nouă de iluminat prin montarea fundațiilor, pilonilor metalici și corpurilor LED. De asemenea, în pasajul subteran „Flacăra” au fost înlocuite corpurile de iluminat.

În sectorul Rîșcani, pe strada Constructorilor au fost instalați aproximativ 800 de metri de cablu, suporturi noi și corpuri de iluminat LED, în cadrul procesului de modernizare a rețelei.

În sectorul Ciocana, lucrările au inclus schimbarea corpurilor de iluminat și a conductorilor de alimentare pe strada Meșterul Manole, precum și intervenții în zonele intercartierelor Alecu Russo – Petru Zadnipru – Mihail Sadoveanu – Mircea cel Bătrân.

Lucrări similare au fost realizate și în suburbii. În Tohatin, Colonița, Cricova și Hulboaca au fost reparate corpuri de iluminat, schimbate becuri și conductori, instalate cabluri și suporturi noi, precum și efectuate verificări ale instalațiilor electrice.

Primăria Chișinău precizează că lucrările fac parte din programul de întreținere și modernizare a infrastructurii de iluminat public din municipiu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share