Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, anunță o inițiativă legislativă care prevede limitarea veniturilor conducătorilor instituțiilor de stat prin plafonarea plăților suplimentare acordate acestora.
Potrivit formațiunii, proiectul stabilește că sporurile, primele și compensațiile nu vor putea depăși 50% din salariul de bază.
Socialiștii susțin că în prezent există discrepanțe mari între veniturile unor funcționari de rang înalt și salariile altor angajați din sectorul public, invocând situația din mai multe instituții și întreprinderi cu participare de stat.
Totodată, formațiunea anunță că va solicita o analiză a activității instituțiilor de stat, agențiilor și consiliilor de supraveghere pentru evaluarea eficienței acestora, a modului de cheltuire a banilor publici și a implementării recomandărilor Curții de Conturi.
PSRM mai transmite că va examina proiectul Guvernului privind unificarea sistemului de salarizare în sectorul public și va propune modificări pe marginea acestuia. De asemenea, reprezentanții formațiunii au declarat că sunt deschiși propunerilor venite din partea cetățenilor și societății civile privind instituțiile care ar trebui supuse unor verificări suplimentare.



