O femeie de 53 de ani a ajuns la spital cu multiple arsuri, după ce ar fi fost stropită cu o substanță inflamabilă și incendiată de soțul său, în urma unui conflict produs în sectorul Buiucani al capitalei.
Potrivit Poliției, oamenii legii au fost sesizați despre incident cu puțin timp în urmă. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit preliminar că un bărbat de 64 de ani și-ar fi stropit soția cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc.
Victima a fost preluată de urgență de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri specializate, după ce a suferit multiple arsuri pe suprafața corpului.
În timpul documentării cazului, suspectul ar fi încercat să-și provoace leziuni cu scop de suicid, însă a fost oprit la timp de către polițiști.
Poliția precizează că bărbatul a fost eliberat din detenție în urmă cu 20 de zile.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost pornită o cauză penală pentru tentativă de omor. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.



